Proteste, întâlniri, evenimente – nimic n-ar fi interesant dacă acestea n-ar fi însoțite de fotografii. Iar fotografia n-ar fi interesantă, la rândul ei, dacă în ea nu s-ar regăsi oamenii. Fotoreporterul moldNova.eu, Sandu Tarlev, a reușit să surprindă pe parcursul acestui an multe imagini care au arătat exact cum s-au întâmplat lucrurile sau au arătat fețele acestei țări. Unele au surprins tristețe, altele – superioritate sau indiferență. A fost și cazul în care o poză a lui Sandu a ajuns să fie discutată în cadrul unei emisiuni de televiziune. Sandu a făcut o selecție a pozelor care să reprezinte Moldova anului 2017. În total, 45 de fotografii.

„Chișinăul, Moscova și Tiraspolul își dau mâna”

Copreședinții Comisiei Unificate de Control (CUC) din partea Federației Ruse, Evgheni Vereșaghin, al Republicii Moldova, Ion Solonenco, și al regiunii transnistrene, Oleg Beliakov, 13 ianuarie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Doamne, apără și păzește!”

boboteaza
Tatuaj cu imaginea ce-l reprezintă pe Iisus și inscripția în rusă „Spasi i sohrani” (Doamne, apără și pazește), 19 ianuarie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Socialistul-șef”

igor-dodon
La o lună de când a fost învestit în funcția de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a organizat o conferință de presă în format larg – așa-numitul „format Putin”, 24 ianuarie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Trilaterala de la Chișinău”

dodon-filip-candu
Întrevederea dintre Igor Dodon, Andrian Candu și Pavel Filip la Reședința de Stat, 21 februarie 2017. FOTO: Sandu Tarlev(Sursa)

„Copiii ambasadorului”

ambasador-daniel-ionota-gradinita-carpineni
Excelența sa, domnul Daniel Ioniță, povestește copiilor legenda mărțișorului, s. Cărpineni, r-ul Hâncești, 1 martie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Eroii nu mor”

memorialul-eternitate-razboiul-din-transnistria
Soldați cu fotografiile celor care și-au pierdut viața în războiul de pe Nistru, Complexul memorial „Eternitate”, 2 martie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Folk Trio”

folk reverse jazz trio
Prezentarea primului vinil Folk Reverse Jazz Trio, Anatol Ștefăneț (Trigon), Dan Bruma și Oleg Baltaga (ex-Trigon), înainte de a intra pe scena Filarmoniii Naționale, 7 martie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Tricolorii”

marsul tricolorului
Marșul tricolorului pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, 26 martie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Raiderul nr.1”

veaceslav platon
Veaceslav Platon, însoțit de colaboratorii Detașamentului cu destinație specială „Pantera”, după citirea sentinței de condamnare la 18 ani de închisoare, 20 aprilie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Geniul Doga”

eugen-doga
Acasă la Eugen Doga, 20 aprilie 2017. FOTO Sandu Tarlev (Sursa)

„Muncitorii socialiști”

marsul-socialistilor
Grecianîi, Dodon, Valuev, Gazaev, în fața coloanei la marșul socialiștilor, 1 mai 2017. FOTO Sandu Tarlev (Sursa)

„Alesul poporului”

sedinta-parlamentului
Deputatul socialist Oleg Savva, la ședința Parlamentului Republicii Moldova, 5 mai 2017. FOTO: Sandu Tarlev

„Totul e sub control”

ilian casu
Consilierul „Partidului Nostru” în Consiliul Municipal Chișinău Ilian Cașu, în fața unui cordon de poliție, 7 mai 2017. FOTO: Sandu Tarlev

„Apărătorii fașizmului”

ziua-victoriei
„Fașizm nu va fi!”, 9 mai 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Lenin veghează comunismul în Moldova”

vladimir voronin
Liderii PCRM, Vladimir Voronin, Elena Bodnarenco și Oleg Reidman, pe fundalul portretului lui Lenin, 11 mai 2017. FOTO: Sandu Tarlev

„Adunarea anti-Chirtoacă”

igor dodon
Igor Dodon semnează pentru organizarea unui referendum de revocare a primarului Dorin Chirtoacă, 11 mai 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Jos mixtul!”

protest
Protestatari în fața Parlamentului Republicii Moldova, 14 mai 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Hey mama!”

igor-dodon-sun-stroke-project
Igor Dodon a decorat membrii trupei SunStroke Project cu Ordinul de Onoare, după ce aceștia s-au clasat pe locul al treilea la concursul Eurovision, 17 mai 2017. FOTO: Sandu Tarlev

„În căutarea timpului pierdut”

universitatea-de-stat-capsula-viitorului
Capsula timpului de la USM a fost desigilată, 17 mai 2017. FOTO Sandu Tarlev (Sursa)

„Ziua recrutului”

armata-ziua-recrutului-3
Ziua Recrutului în Piața Marii Adunări Naționale, 19 mai 2017. FOTO Sandu Tarlev (Sursa)

„Autobuzul fără frică”

marsul-fara-frica
Autobuzul cu participanții la marșul LGBT „Fără frică” pleacă de la locul unde a avut loc întâlnirea cu manifestanții creștini, 21 mai 2017. FOTO Sandu Tarlev (Sursa)

„Despre război”

protest
„Plahotniuc – asta e război!” (traducere din rusă), protest în fața Parlamentului Republicii Moldova, 11 iunie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Balerinele”

balet
Nola Cococenco zâmbește, în timp ce colegele îi prind în nasturi rochiile, înainte de repetiție, 14 iunie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Dodon, mai aproape de Nistru”

igor dodon
Alexandr Rahr și Igor Dodon la clubul de presă „Rezonanța socială” de pe malul Nistrului, s.Holercani, 27 iunie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Fratele român pentru care brânza e pe bani”

igor dodon
Igor Dodon și Daniel Ioniță vorbesc în curtea casei unde a copilărit președintele țării, 8 iulie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Polițaiul Cavcaliuc”

cavcaliuc
Șeful-adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, discută cu Andrei Năstase și Maia Sandu în timpul protestelor, 20 iulie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Mesaj pentru Rogozin”

rogozin-aeroport-chisinau-8
În așteptarea lui Dmitri Rogozin la Chișinău. Banner cu „Armata rusă afară” și cordon de poliție care îi alungă pe combatanții de la războiul de pe Nistru, 28 iulie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„În pădure la Durlești”

in da wood
Publicul din fața scenei festivalului „In Da Wood”, 5 august 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Încotro?”

ziua-eliberarii-chisinau-pman
Scena socialiștilor și cortul liberalilor în Piața Marii Adunări Naționale, 24 august 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Ziua Independenței Republicii Moldova la Comrat”

gagauzia
Ansamblu de fete care dansează dansuri țigănești piața centrală din Comrat, UTA Găgăuzia, de Ziua Independenței Republicii Moldova, 27 august 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Sulac, uitat”

nicolae sulac
Monument care se risipește, în cinstea maestrului Nicolae Sulac și Casa Muzeu din satul Sadîc, 8 septembrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Omul care i-a scris prim-ministrului”

alexei gorea
Alexei Gorea care i-a scris premierului Pavel Filip despre miere, în casa sa din s.Cubolta, r-ul Sângerei, 9 octombrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Singura femeie chirurg”

chirurg
Lidia Gîrleanu, singura femeie chirurg din departamentul Proctologie a Institutului Oncologic din Chișinău, 17 octombrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Meșterul”

pavel-obreja-4
Sculptorul Pavel Obreja în atelierul său de la Teatrul „Anton Cehov”, 18 octombrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Președintele”

traian basescu
Traian Băsescu, la dezbaterea cu tema „Viitorul Republicii Moldova, în contextul noilor evoluții geopolitice”, 19 octombrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Învestirea”

eugen sturza
Eugen Sturza, noul ministru al Apărării al Republicii Moldova, la ceremonia de învestire de la Reședința de Stat, 24 octombrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev

„Oile lui Anatol Ciobanu”

oi
Oile lui Anatol Ciobanu din satul Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul merg la păscut, octombrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Primarul Iașiului”

mihai chirica
În discuție cu Mihai Chirica, primarul mun. Iași, 29 octombrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„E sărbătoare și răsună muzica”

ziua-vinului-gagauzia-comrat
Ziua Vinului în Găgăuzia. Dansuri în piața din centrul orașului Comrat, 5 noiembrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Malurile Nistrului, unite”

gura-bacului-pod
Podul peste Nistru, ce unește localitățile Gura Bâcului și Bâcioc, 8 noiembrie 2017. FOTO Sandu Tarlev (Sursa)

„Sala mare… a procurorilor”

procuratura generala procurori-moldova
Procurorii ies din sală pentru a-și vota colegii care vor activa în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, 17 noiembrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Limba română vs. limba moldovenească”

ana-nichita-dodon
Liberala Ana Nichita și Igor Dodon, la secția de votare nr.1/89 în ziua referendumului anti-Chirtoacă, 19 noiembrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Marșul Unirii”

marsul-unirii-7
Marșul Unirii pe str. Bănulescu Bodoni, Chișinău, 2 decembrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Socialistul-șef 2”

igor-dodon
Igor Dodon, intră în sala de conferințe de la Reședința de Stat, pentru a răspunde la întrebările jurnaliștilor la un an de la intrarea în funcția de președinte, 12 decembrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

„Jurnaliștii anului”

marul-de-aur
Natalia Petrusevici (ziarul SP, Bălți), Iurie Sănduța (RISE Moldova), Liuba Şevciuc (RISE Moldova), Svetlana Gore (TVR Moldova), Alexandra Batanova (Newsmaker.md), Polina Cupcea (Oameni și Kilometri), Dinu Bubulici (Diez.md), Alina Radu (Ziarul de Gardă), 14 decembrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev (Sursa)

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*